Un ghid scurt pentru relații: ajutor fără sacrificiu, vulnerabilitate fără victimizare.

Spanacul e opțional. Ieșirea din triunghi, nu.
Un ghid scurt pentru relații: ajutor fără sacrificiu, vulnerabilitate fără victimizare.
Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Iar în relații, leopardul ăsta are trei costume preferate…
Popeye Marinarul: manual de relații în 7 minute și-o cutie de spanac. Aseară vorbeam cu fiul meu despre el. Îmi spunea, cu ochii mari, cât de puternic devine când mănâncă spanac: îndoaie metalul, improvizează un vapor, sare la bătaie, o salvează pe Olly. Și cât de „plictisitoare” i se pare Olly. Și mi-a venit să-i spun ceva care (recunosc) e și pentru adulți: Popeye nu e „puternic” tot timpul. E puternic când apare stimulul. Când miza crește. Când cineva e în pericol. Când intră competiția în scenă. În rest… e liniște. E rutină. E o „musculatură” care, foarte bine, ar putea să doarmă. Noi vedem gardul: rezultatul, imaginea, succesul, aplauzele, „ce bine îi merge”. Dar nu vedem leopardul: frica, ambiția, rușinea, dorința de a demonstra, foamea de validare, furia, nevoia de control. În spatele multor oameni „de succes” stă, de fapt, un leopard bine hrănit. Și atunci mi-am dat seama de altceva: în Popeye, Olly și Brutus se vede foarte clar Triunghiul Dramatic al lui Karpman: Olly, în rolul de Victimă: „Ajutor! Uite ce mi se întâmplă!” Popeye, în rolul de Salvator: „Stai că te scot eu de aici!” Brutus, în rolul de Persecutor: „Fac eu regulile, eu te prind, eu te domin!”
În desene, rolurile par fixe (ca într-o distribuție de teatru). În viața reală, rolurile se rotesc repede, uneori chiar în aceeași zi. Cel care salvează poate ajunge, la un moment dat, să se simtă victima celui pe care încerca să-l ajute. Mai ales când ajutorul lui nu e primit, când celălalt nu se schimbă „cum trebuie” sau când nu se salvează în ritmul așteptat. Atunci apare oboseala, apare frustrarea și, destul de repede, apare și reproșul: „După tot ce am făcut pentru tine?!” sau „Dacă nu faci ca mine, înseamnă că nu vrei!”
Vestea bună e că există și o variantă mai blândă a triunghiului: triunghiul compasiunii. Aici, cu aceleași personaje, scenariul sună altfel: Olly nu mai e „victimă”, ci vulnerabilă: spune clar ce simte și ce are nevoie, fără sirena pornită non-stop. Popeye nu mai e „salvator”, ci grijuliu, cu limite: întreabă „Cum pot să te ajut?” și nu preia volanul din reflex. Brutus rămâne provocarea; tu alegi răspunsul: asertivitate, nu dramă. Iar dacă tot ieși în lumina reflectoarelor, ieși cu claritate și limite: ca Popeye, care ajută fără să se sacrifice, și ca Olly, care cere fără să se declare neputincioasă.
Spanacul e opțional. Ieșirea din triunghi, nu. Tu ce rol observi că joci cel mai des: Victimă, Salvator sau Persecutor?
Foto: Pixabay


