Cum recunoaștem pragul înainte ca emoțiile să preia controlul (și ce ajută atunci).

Citind azi despre descoperirea astronomilor care au surprins o gaură neagră uriașă deformând spațiul-timpul, exact așa cum a prezis Einstein, m-am trezit gândindu-mă la… ADHD și emoții.
În jurul acestei găuri negre, o stea a fost sfâșiată, iar resturile ei au format un disc de materie și un jet de energie. Totul pare prins într-o mișcare intensă, atras de rotația găurii negre. Există acolo și un „orizont al evenimentelor”: o graniță invizibilă dincolo de care nimic nu mai poate scăpa. Dacă ai trecut de ea, ești deja prins în vârtej.
La copiii și adulții cu ADHD, uneori văd ceva asemănător. Nu în sens astronomic, desigur, ci ca imagine. „Gaura neagră” poate fi furia, impulsivitatea, emoția care crește repede și pare că înghite tot. Până la un punct, încă mai poți respira. Te mai poți opri. Poți cere o pauză. Poți spune „nu mai pot acum”. Asta ar fi zona de dinainte de „orizontul evenimentelor”. Dar după ce treci de linia aceea invizibilă – un cuvânt declanșator, o nedreptate, o frustrare în plus – intri în vâltoarea emoției și simți că nu mai controlezi mare lucru.
Din afară, copilul cu ADHD poate părea „leneș”, „încet”, „neserios”, ca și cum ar rămâne mereu în urma timpului. Din interior, însă, lucrurile pot arăta cu totul altfel. Gândurile, impulsurile și emoțiile aleargă cu o viteză uriașă. Timpul poate să treacă prea repede sau, dimpotrivă, să scape complet de sub control. Mi s-a părut că și aici metafora rămâne potrivită: din afară se vede una, din interior se trăiește cu totul altceva.
Poate că rolul nostru, ca adulți, este să-i ajutăm să-și recunoască propriul „orizont al evenimentelor” emoționale. Să observe când se apropie de el. Să știe ce îi poate ajuta înainte să fie trași cu totul în gaura neagră a furiei: o pauză, un „am nevoie de ajutor”, o îmbrățișare, un pas înapoi, un adult care nu se sperie de emoția lor. Și poate că asta m-a atras în paralela aceasta: faptul că uneori lucrurile care par greu de înțeles din afară au totuși o logică a lor. La fel și în ADHD. Dacă ne apropiem cu mai puțină grabă de a judeca, putem începe să vedem ce se întâmplă, de fapt, în copilul acela, dincolo de furie sau impulsivitate.
Uneori, o pauză și un „sunt aici” fac mai mult decât o mie de explicații. Chiar și atunci când rezervorul nostru de răbdare e pe roșu. Poate mai ales atunci.
Fotografie via Pixabay
Sursa articolului care m-a inspirat:
„Astronomii surprind o gaură neagră care deformează structura spațiu-timp, conform predicțiilor lui Einstein” – Mediafax


