
Textul de mai jos este o interpretare personală a filmului Nuremberg (2025, regia James Vanderbilt), despre psihiatrul Douglas Kelley și evaluarea lui Hermann Göring în contextul proceselor de la Nürnberg.
Nuremberg mi s-a părut, dincolo de istorie, un studiu despre cum se pierde și se recâștigă claritatea interioară. Kelley intră ca psihiatru convins că poate rămâne neutru, dar are deja o fisură: nevoia de validare, stima de sine fragilă și „proiectul de imortalitate” (în sensul lui Yalom) care îl face vulnerabil. Göring simte asta și îl trage în narațiunea lui: carismă, justificări, „umanizare”, apoi complicități mici (familia, rolul de poștaș) care îl fac pe Kelley să-l vadă, pentru o vreme, ca pe o victimă. În lectura mea, Göring e construit ca un prototip al narcisismului malign: grandiozitate, nevoie de control, seducție și cruzime, cu empatie instrumentală.
Momentul proiecției din sala de judecată rupe vraja: probele incontestabile îi mută balanța către realitatea obiectivă și către victime, nu către realitatea construită de agresor. Din acel punct, Kelley nu mai poate funcționa doar ca psihiatru; devine mai ales martor și om. Vinovăția lui vine nu atât din încălcarea limitelor profesionale, cât din revelația înfricoșătoare că acești oameni pot fi aparent „normali” — și că, în anumite condiții, oricare dintre noi ar putea aluneca spre rău dacă vulnerabilitățile preiau controlul și empatia se erodează.
În confruntarea din celulă, reproșul și cererea de explicații par și o încercare de a repara rușinea: că a putut empatiza și că a căzut în plasă. Iar Göring, în dinamica narcisismului malign, nu răspunde la conținut, ci atacă punctul vulnerabil și confiscă narațiunea: îi ia lui Kelley chiar și posibilitatea de a se salva prin scris, reducându-l la o notă de subsol. De aici încolo, rolul de psihiatru pare scurtcircuitat — iar restul e prețul unei lucidități greu de purtat.
Am rămas cu ideea că luciditatea nu e un bun pe viață. Se întreține: prin claritatea faptelor și prin veghea asupra orgoliului, care, scăpat de sub control, poate eroda empatia.
(Repere conceptuale: Yalom – „proiectul de imortalitate”; și noțiunea de „narcisism malign”, folosită aici ca grilă interpretativă a personajului. Interpretarea filmului este personală și nu reprezintă o evaluare clinică a unor persoane reale.)
@Photo by Felix Mooneeram on Unsplash


