Cum ancorăm în corp o imagine care aduce seninătate, ordine și sentimentul că „e suficient”.

De curând, în cabinet, am lucrat cu o imagine care m-a atins mult: iarba unei pajiști. Nu era un loc spectaculos. Nu era un paradis perfect. Era doar o pajiște, cu iarba mișcându-se ușor în vânt. Pentru persoana din fața mea, imaginea aceasta aducea seninătate, bucurie liniștită, prospețime. Ca și cum, pentru câteva clipe, ceva din interior se limpezea. Mai era acolo și sentimentul că lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie. Că nu lipsește nimic. Că iarba nu trebuie să devină altceva ca să fie suficientă. M-am gândit atunci cât de mult pot spune lucrurile simple despre nevoile noastre. Uneori avem nevoie de siguranță fără agitație. De un loc interior în care să nu fim în alertă. De sentimentul că nu trebuie să demonstrăm tot timpul ceva, să facem mai mult, să fim mai mult. În terapii precum EMDR, astfel de imagini pot deveni resurse. Lucrăm cu ele conștient, le ancorăm și în corp, le legăm uneori de o frază de sprijin. Pentru unii poate fi o pajiște. Pentru alții, un copac, marea, o cameră luminoasă sau doar o culoare. Nu contează cât de originală este imaginea. Contează dacă se simte adevărată pentru omul care o trăiește. Dincolo de tehnici și protocoale, îmi place să văd terapia și ca pe un spațiu în care oamenii își pot regăsi astfel de repere interioare. Locuri simple, suficient de bune, în care nu trebuie să dovedească nimic. Ce loc sau ce imagine v-ar veni în minte?
Fotografie via Pixabay


