Despre sistemul nervos, reacțiile de apărare și micropractici blânde care susțin reglarea.

Când trauma se instalează în corp, tensiunea devine unul dintre limbajele ei principale.
Trauma nu trăiește doar în amintiri, ci și în corp. O regăsim în tensiuni, în respirația blocată, în reacții de alarmă care par „exagerate”, dar au sens pentru sistemul nostru nervos. Mi-au rămas câteva idei importante după ce l-am revăzut pe Peter Levine vorbind despre cum lucrează cu trauma la nivel corporal.
În primul rând, trauma nu este doar „în cap”. Se vede în maxilarul încordat, în stomacul strâns, în pieptul apăsat, în dificultăți de respirație, în neliniștea constantă. Doar să vorbim despre ce s-a întâmplat nu este întotdeauna suficient. Povestea este importantă, dar corpul are propriul lui limbaj, iar fără să implicăm senzațiile corporale, o parte din traumă rămâne „înghețată”. Când sistemul nervos își poate „termina” reacțiile de apărare (fight / flight / freeze), oamenii încep să se simtă mai ancorați, mai prezenți, mai stabili emoțional.
Există și câteva micropractici blânde care nu înlocuiesc terapia, dar pot susține reglarea. Poți, din când în când, să îți observi pur și simplu corpul și să te întrebi: „Ce simt în corp acum?”, fără să încerci să schimbi ceva. Poți alterna atenția între o zonă tensionată și o zonă neutră sau plăcută din corp, cum ar fi contactul picioarelor cu podeaua, ca un mic „dus-întors” între disconfort și resurse. Poți folosi respirația cu expir mai lung, de exemplu inspirând 2–3 secunde și expirând 4–6 secunde, mai ales când simți corpul în alertă. Dacă apare impulsul de a te întinde, de a împinge ușor cu palmele în masă sau de a roti umerii, este util să lași corpul să facă aceste mișcări încet și conștient. De asemenea, te poți ancora în prezent observând și numind câteva lucruri pe care le vezi, le auzi sau le poți atinge, ca un mic memento intern că ești aici și acum.
În lucrul cu trauma, pentru mine este esențială și activitatea fizică: sportul poate deveni un spațiu sigur în care corpul își redescoperă forța, ritmul și libertatea. Ca terapeut, colaborez cu Venetia Ghita (antrenor de tenis, profesor de educație fizică și sport, model la Cardinalia) pentru a integra mai profund dimensiunea corporală și mișcarea în procesul de vindecare.
Dacă ai trecut prin experiențe foarte dificile și simți că se reactivează multe emoții sau simptome, este important să cauți sprijinul unui psihoterapeut. Acest tip de lucru este cel mai sigur și eficient în relație cu un specialist.
Sursă de inspirație: Peter Levine – „Trauma and the Unspoken Voice of the Body”, prezentare la Psychotherapy Networker (2013), video disponibil aici: https://lnkd.in/gimVnhRw
Fotografie via Pixabay


