Despre sistemul nervos, reacțiile de apărare și micropractici blânde care susțin reglarea.

Când trauma se instalează în corp, tensiunea devine unul dintre limbajele ei. Trauma nu rămâne doar în amintiri. O putem regăsi și în corp: în tensiuni, în respirația care se blochează, în reacții de alarmă care par „exagerate”, dar care au sens pentru sistemul nostru nervos. Mi-au rămas câteva idei importante după ce l-am revăzut pe Peter Levine vorbind despre felul în care trauma se poate lucra și prin corp. Una dintre ele este că trauma nu este doar „în cap”. O putem simți într-un maxilar încordat, într-un stomac strâns, într-un piept apăsat, în respirația care se blochează sau într-o neliniște care pare să nu se mai oprească. Doar să vorbim despre ce s-a întâmplat nu este întotdeauna suficient. Povestea contează, desigur. Dar corpul are și el felul lui de a păstra experiența. Iar dacă nu ajungem și la senzațiile corporale, ceva din traumă poate rămâne în corp, ca o stare de alertă care nu s-a mai stins complet. Levine vorbește mult despre felul în care sistemul nervos are nevoie să-și poată duce până la capăt reacțiile de apărare: fight, flight, freeze. Când corpul nu mai rămâne prins în alertă sau îngheț, oamenii pot începe să se simtă mai ancorați și mai prezenți. Sunt câteva lucruri mici care pot ajuta, fără să înlocuiască terapia. Uneori, poate fi suficient să îți observi corpul pentru câteva clipe și să te întrebi: „Ce simt în corp acum?”, fără să încerci imediat să schimbi ceva. Poate ajuta și să muți atenția, încet, între o zonă tensionată și o zonă neutră sau mai plăcută din corp, de exemplu contactul picioarelor cu podeaua. Ca o trecere lentă între ce e greu și ce e mai stabil. Respirația cu expir mai lung poate fi și ea utilă: inspiri 2–3 secunde și expiri 4–6 secunde, mai ales când simți că tot corpul intră în alertă. Uneori apare impulsul de a te întinde, de a împinge ușor cu palmele în masă, de a roti umerii. Și poate fi important să lași corpul să facă aceste mișcări încet, conștient, fără grabă. La fel, te poți ancora în prezent observând câteva lucruri simple: ce vezi, ce auzi, ce poți atinge. Nu trebuie să iasă perfect. E doar un mod de a-ți aminti că ești aici, acum. În lucrul cu trauma, pentru mine este esențială și activitatea fizică. Sportul poate deveni un spațiu sigur în care corpul își redescoperă forța, ritmul și libertatea. Ca terapeut, colaborez cu Veneția Ghiță, antrenor de tenis, profesor de educație fizică și sport, model la Cardinalia, pentru a integra mai profund dimensiunea corporală și mișcarea în lucrul cu trauma. Dacă ai trecut prin experiențe foarte dificile și simți că se reactivează multe emoții sau simptome, este important să cauți sprijinul unui psihoterapeut. Lucrul cu trauma are nevoie de siguranță, ritm și susținere potrivită.

Text inspirat de: Peter Levine – „Trauma and the Unspoken Voice of the Body”, prezentare la Psychotherapy Networker (2013), video disponibil aici: https://www.youtube.com/watch?v=s1RnTipiU_Q

Fotografie via Pixabay