O seară la Ateneu despre prezență, emoții și legătura vie cu muzica.

Muzica te învață ceva esențial: dacă simți, nu te plictisești.
Azi, 24 ianuarie, am sărbătorit Unirea Principatelor Române (Mica Unire) – momentul care a pus bazele României moderne – într-un mod care mi-a rămas în suflet: la Ateneul Român, la concertul „Clasic e fantastic”.
Ateneul Român nu e doar o sală de concerte — e un simbol cultural al României (inaugurat în 1888), legat de istoria, muzica și identitatea noastră. Să fii acolo pe 24 ianuarie are o semnificație aparte: cultura și identitatea națională celebrate prin muzică.
Am fost împreună cu fiul meu, iar la un moment dat mi-a spus că e puțin plictisit. I-am răspuns simplu: muzica nu e doar de auzit, e de trăit. Se simte. Și când simți cu adevărat, nu ai cum să te plictisești.
Atunci mi-am dat seama că plictiseala apare de obicei când nu ești conectat: nici cu ce se întâmplă în tine, nici cu ce se întâmplă „în fața ta”. Când ești în contact cu emoțiile tale, nu mai ești spectator. Ești participant. Și cu muzica e la fel: în clipa în care începi să o simți, ea devine o experiență vie.
Aș zice chiar așa: când mintea cere stimul, apare plictiseala, iar când atenția rămâne aici și acum, abia atunci începe trăirea. Iar muzica clasică, tocmai pentru că nu are mereu „cuvinte” sau un „refren” evident, te prinde cu totul: cu emoția, imaginația și corpul.
După aceea, s-a schimbat ceva: a început să fie atent, curios, prezent… și i-a plăcut tare mult.
Mi-a amintit cât de important este, indiferent de vârstă, să rămânem în contact cu emoțiile noastre. Pentru că acolo începe bucuria, sensul și legătura reală – cu muzica, cu oamenii, cu viața.


