Sitemap
Această secțiune prezintă harta site-ului www.psyclgy.com.

Ședințele individuale de psihoterapie durează 50 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru copii durează 60 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru adulți durează între două și patru ore.
Plata onorariului consultațiilor se face în avans în contul transmis de către psihoterapeut.
Clientul poate anula programarea cu minim 48 de ore înainte de ședința stabilită; în caz contrar, contravaloarea acesteia va fi achitată de către client prin virament bancar.
Ședințele neonorate și cele care nu au fost anulate cu minim 48 de ore înainte, se vor achita integral de către client.
În cazul în care clientul întârzie cu mai mult de 15 minute față de ora programării, ședința respectivă se scurtează cu acel număr de minute. În cazul în care terapeutul întârzie, ședința are același număr de minute, respectiv 50.
Formatul psihodramei cu copii este diferit de cel dedicat adulților. Sesiunea de grup durează 60 de minute, iar sesiunea individuală doar 50 de minute. La fel ca în psihodrama de grup cu adulții, frecvența întâlnirilor va fi săptămânală iar durata nu va depăși 9 luni.
Vechile concepte ale nevoilor psihologice de bază au fost menționate de Freud (Principiul Plăcerii), Adler (Complexul de Inferioritate), Maslow (Ierarhia nevoilor), Bowlby (Teoria Atașamentului), Bandura (Autoeficacitatea și Controlul) și Klaus Grawe. Pe baza ierarhiei nevoilor propusă Maslow, Epstein a dezvoltat un concept fundamentat empiric și bazat pe cercetarea psihologică.
Mai târziu, Grawe, influențat de teoria cognitiv-experientială a sinelui a lui Seymour Epstein, a elaborat și extins acest concept, definind patru nevoi psihologice care oferă motivație pentru comportament: nevoia de orientare/control, nevoia de stima de sine/auto-întărire, nevoia de a obține plăcerea/de a evita durerea și nevoia de atașament.
Astfel, la prima întâlnire cu părinții și cu copilul, vor fi identificate nevoile neglijate urmând ca, în timpul jocului psihodramatic, acestea să poată fi satisfăcute. Drept urmare:
În timpul ședințelor de psihodramă copiii vor învăța:
Ședințele individuale de psihoterapie durează 50 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru copii durează 60 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru adulți durează între două și patru ore.
Plata onorariului consultațiilor se face în avans în contul transmis de către psihoterapeut.
Clientul poate anula programarea cu minim 48 de ore înainte de ședința stabilită; în caz contrar, contravaloarea acesteia va fi achitată de către client prin virament bancar.
Ședințele neonorate și cele care nu au fost anulate cu minim 48 de ore înainte, se vor achita integral de către client.
În cazul în care clientul întârzie cu mai mult de 15 minute față de ora programării, ședința respectivă se scurtează cu acel număr de minute. În cazul în care terapeutul întârzie, ședința are același număr de minute, respectiv 50.
Ședințele individuale de psihoterapie durează 50 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru copii durează 60 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru adulți durează între două și patru ore.
Plata onorariului consultațiilor se face în avans în contul transmis de către psihoterapeut.
Clientul poate anula programarea cu minim 48 de ore înainte de ședința stabilită; în caz contrar, contravaloarea acesteia va fi achitată de către client prin virament bancar.
Ședințele neonorate și cele care nu au fost anulate cu minim 48 de ore înainte, se vor achita integral de către client.
În cazul în care clientul întârzie cu mai mult de 15 minute față de ora programării, ședința respectivă se scurtează cu acel număr de minute. În cazul în care terapeutul întârzie, ședința are același număr de minute, respectiv 50.
Ședințele individuale de psihoterapie durează 50 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru copii durează 60 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru adulți durează între două și patru ore.
Plata onorariului consultațiilor se face în avans în contul transmis de către psihoterapeut.
Clientul poate anula programarea cu minim 48 de ore înainte de ședința stabilită; în caz contrar, contravaloarea acesteia va fi achitată de către client prin virament bancar.
Ședințele neonorate și cele care nu au fost anulate cu minim 48 de ore înainte, se vor achita integral de către client.
În cazul în care clientul întârzie cu mai mult de 15 minute față de ora programării, ședința respectivă se scurtează cu acel număr de minute. În cazul în care terapeutul întârzie, ședința are același număr de minute, respectiv 50.
Ședințele individuale de psihoterapie durează 50 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru copii durează 60 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru adulți durează între două și patru ore.
Plata onorariului consultațiilor se face în avans în contul transmis de către psihoterapeut.
Clientul poate anula programarea cu minim 48 de ore înainte de ședința stabilită; în caz contrar, contravaloarea acesteia va fi achitată de către client prin virament bancar.
Ședințele neonorate și cele care nu au fost anulate cu minim 48 de ore înainte, se vor achita integral de către client.
În cazul în care clientul întârzie cu mai mult de 15 minute față de ora programării, ședința respectivă se scurtează cu acel număr de minute. În cazul în care terapeutul întârzie, ședința are același număr de minute, respectiv 50.
Ședințele individuale de psihoterapie durează 50 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru copii durează 60 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru adulți durează între două și patru ore.
Plata onorariului consultațiilor se face în avans în contul transmis de către psihoterapeut.
Clientul poate anula programarea cu minim 48 de ore înainte de ședința stabilită; în caz contrar, contravaloarea acesteia va fi achitată de către client prin virament bancar.
Ședințele neonorate și cele care nu au fost anulate cu minim 48 de ore înainte, se vor achita integral de către client.
În cazul în care clientul întârzie cu mai mult de 15 minute față de ora programării, ședința respectivă se scurtează cu acel număr de minute. În cazul în care terapeutul întârzie, ședința are același număr de minute, respectiv 50.
Ședințele individuale de psihoterapie durează 50 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru copii durează 60 de minute.
Ședințele de psihoterapie de grup pentru adulți durează între două și patru ore.
Plata onorariului consultațiilor se face în avans în contul transmis de către psihoterapeut.
Clientul poate anula programarea cu minim 48 de ore înainte de ședința stabilită; în caz contrar, contravaloarea acesteia va fi achitată de către client prin virament bancar.
Ședințele neonorate și cele care nu au fost anulate cu minim 48 de ore înainte, se vor achita integral de către client.
În cazul în care clientul întârzie cu mai mult de 15 minute față de ora programării, ședința respectivă se scurtează cu acel număr de minute. În cazul în care terapeutul întârzie, ședința are același număr de minute, respectiv 50.
<script> function getFocus() { document.getElementById("#brxe-ehxlbl").focus(); } </script>
Acest website nu foloseste Cookies , date tale sunt in siguranta. Iti respectam intimitatea deplin, informatiile transmise prin intermediul formularului de contact sunt folosite doar pentru a deschide un canal de comunicare.